Home | Politica | Ședința Consiliului de conducere al Organizației PNL – pensionari

Ședința Consiliului de conducere al Organizației PNL – pensionari

Vineri 8.05.2015 a avut loc la orele 14,00, la sediul Organizației PNL-Dorohoi ședința Consiliului de conducere al Organizației PNL – pensionari, la care au participat din partea Organizației Județene de pensionari domii Aolăriței Dinu – președintele Organizației Județene de pensionari (OPV 3) și Rus Ioan – primvicepreședinte al aceleiași organizații. Filiala Municipală PNL – pensionari a fost reprezentată de președintele Filialei domnul Otrocol Marin și un grup de membrii.”Acordăm o mare importanţă acestei organizaţii întrucât aceşti aomeni fac parte din categoria celor mai activi membrii ai noştri. Sunt permanent receptivi şi reacţionează promp la orice derapaj al administraţiei locale, au puncte de vedere pertinente şi d ecele mai multe ori ne atrag şi nouă, generaţiei mai tinere de poliţicieni, atenţia asupra eventualelor derapaje. Îi counosc foarte bine atât ca om politic dar mai ales ca medic”, a declarat Valerian Andrieş, copreşedinte PNL Dorohoi.

Comentarii

comentarii postate

---
Regulament comentarii
Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:

1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la patru ore – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.

Orice critică este acceptată pe site-ul opiniadedorohoi.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului opiniadedorohoi.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.
----

Vineri 8.05.2015 a avut loc la orele 14,00, la sediul Organizației PNL-Dorohoi ședința Consiliului de conducere al Organizației PNL – pensionari, la care au participat din partea Organizației Județene de pensionari domii Aolăriței Dinu – președintele Organizației Județene de pensionari (OPV 3) și Rus Ioan – primvicepreședinte al aceleiași organizații. Filiala Municipală PNL – pensionari a fost reprezentată de președintele Filialei domnul Otrocol Marin și un grup de membrii."Acordăm o mare importanţă acestei organizaţii întrucât aceşti aomeni fac parte din categoria celor mai activi membrii ai noştri. Sunt permanent receptivi şi reacţionează promp la orice derapaj al administraţiei locale, au puncte…

Calificativ

User Rating: Be the first one !
0
detergenti rufe
cabinet kinetoterapie Bucuresti beton amprentat beton amprentat afterschool sector 2 bucuresti
tractari auto nadlac web design Abu Dhabi
creare magazin online
promovare site
creare site web
all night escort amsterdam inchiriere cabina foto inchiriere apartamente Iasi contabilitate pentru firme Bucuresti body-uri bumbac copii cazare eforie nord transport auto germania romania- pahar carton
- hormigon impreso alicante
- cursuri contabilitate Bucuresti
expert contabil bucuresti
inchirieri apartamente iasi
- realizare site web
servicii contabilitate Iasi
traduceri autorizate Iasi
creare magazin online
promovare site web
creare portal imobiliar
creare portal stiri
stiri botosani
videochat constanta pelerinaj israel
vacante exotice