Home | Stiri nationale | Senatul României se ia la trântă cu procurorii

Senatul României se ia la trântă cu procurorii

Plenul Senatului a adoptat, luni amendamentul la Codul Penal şi cel de Procedură penală iniţiat de Ioan Chelaru, Cristiana Anghel şi Ovidiu Donţu, prin care „măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice”, înlocuind sintagma de „suspiciuni rezonabile” din actuala lege. Amendamentul, semnat de senatorii Cristiana Anghel (PC), Ovidiu Donţu şi Ioan Chelaru (PSD) la proiectul pentru modificarea şi completarea Codului Penal şi a Codului de Procedură penală a fost adoptat cu 91 de voturi „pentru” de plenul Senatului, după ce săptămâna trecută legea a primit raport de admitere în comisia juridică. Potrivit motivaţiei senatorilor care au iniţiat amendamentul, noua formulare este „mai apropiată de principiul de drept, consacrat, conform căruia cercetarea în stare de libertate este regula, iar dispunerea unor măsuri de arest să fie excepţia”. Senatorii mai consideră că, în vechiul Cod de procedură penală, măsura arestării preventive faţă de un acuzat putea fi luată numai „dacă sunt probe sau indicii temeinice că a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală”, iar în noul Cod de procedură penală, intrat în vigoare la 1 februarie 2014, condiţia de probe şi indicii temeinice a fost înlocuită cu cea de suspiciuni rezonabile. „Aşa se face că de la începutul anului trecut, arestarea a devenit, dintr-o măsură excepţională, o regulă, fiind suficientă existenţa unui simplu denunţ ca ea să poată fi luată. De aici, plimbarea cu cătuşe a acuzaţiilor în faţa presei a devenit ceva cotidian, neexistând sancţiuni pentru încălcarea prezumţiei de nevinovăţie prin afectarea imaginii persoanei”, se menţionează în motivaţie. „O asemenea prevedere nu există în niciun Cod de Procedură penală din Uniunea Europeană. Ştiu că aveţi probleme penale, dar ascultaţi-mă, să vă explic despre ce este vorba. Dacă procurorul are suspiciune, în 24 de ore urmează judecată şi, la judecată, trebuie să facă probe temeinice, dar, în faza luării unei măsuri preventive, suspiciunea rezonabilă este suficientă”, a declarat senatorul PNL Nicolae Vlad Popa. Replica a venit din partea unuia dintre iniţiatorii amendamentului, social-democratul Ioan Chelaru. „Aici discutăm de valorile fundamentale ale omului – libertatea. Un minut privat cineva de libertate pentru suspiciune rezonabilă nu poate fi evaluat niciodată de nimeni, nici măcar în faţa lui Dumnezeu. Eu cred că propunerea admisă de comisie este să înlocuim termenul de suspiciune rezonabilă cu probe şi indicii temeinice”, a susţinut Chelaru.

Comentarii

comentarii postate

---
Regulament comentarii
Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:

1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la patru ore – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.

Orice critică este acceptată pe site-ul opiniadedorohoi.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului opiniadedorohoi.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.
----

detergenti rufe
cabinet kinetoterapie Bucuresti beton amprentat beton amprentat afterschool sector 2 bucuresti
tractari auto nadlac web design Abu Dhabi
creare magazin online
promovare site
creare site web
all night escort amsterdam contabilitate pentru firme Bucuresti body-uri bumbac copii cazare eforie nord transport auto germania romania- pahar carton
- hormigon impreso alicante
- cursuri contabilitate Bucuresti
expert contabil bucuresti
inchirieri apartamente iasi
- realizare site web
servicii contabilitate Iasi
traduceri autorizate Iasi
creare magazin online
promovare site web
creare portal imobiliar
creare portal stiri
stiri botosani
videochat constanta pelerinaj israel
vacante exotice