Șofer în 2018: În ce situații îți poate fi suspendat permisul auto

In afară de amendare, șoferilor le poate fi suspendat permisul de conducere pentru încălcarea prevederilor Codului rutier. De asemenea, acumularea mai multor puncte de penalizare duce tot la suspendarea permisului auto.

Anumite abateri de la legislaţia rutieră atrag suspendarea permisului de conducere. Scopul acestei măsuri este, astfel cum reiese din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, „înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii altor fapte interzise de lege”. Chiar şi aşa, există o limită la perioada în care poate fi suspendat permisul de conducere.

Astfel, exista două cazuri în care permisul de conducere poate fi suspendat: în primul rând, atunci când legea prevede faptele pentru care, alături de amendă, se dispune suspendarea „exercitării dreptului de a conduce”. Și, în al doilea rând, la acumularea unui anumit număr de puncte de penalizare.

Iată cele două cazuri de suspendare a permisului de conducere. Totuşi, trebuie luat în considerare că, în ambele cazuri, suspendarea este o pedeapsă complementară. Aceasta înseamnă că suspendarea nu este singura sancţiune. Vor fi aplicate, în primul rând, sancţiuni precum amenda contravenţională sau acordarea punctele de penalizare.

1. Suspendarea pentru anumite fapte

În acest caz, există trei categorii de fapte care generează (şi) suspendarea permisului de conducere. Aceste categorii diferă în funcţie de perioada de suspendare dispusă (30 de zile, 60 de zile, respectiv 90 de zile).

În cazul primei categorii, permisul de conducere este suspendat pentru 30 de zile pentru săvârşirea urmatoarelor contravenţii:

-depăşirea altor vehicule în timp ce aşteaptă la culoarea roşie a semaforului sau la trecerile la nivel cu cale ferată;
-neacordarea priorităţii pietonilor care se află pe sensul de deplasare a şoferului şi care trec prin locurile special amenajate şi semnalizate;
-neacordarea priorităţii vehiculelor care au acest drept;
-nerespectarea culorii roşu la semafor;
-depăşirea neregulamentară
-nerespectarea ordinelor poliţistului rutier;
-neprezentarea la unitatea de poliţie când s-a produs doar un accident cu pagube materiale, cu excepţia cazurilor când şoferii implicaţi în accident au încheiat o constatare amiabilă de accident sau este avariat doar vehiculul şoferului care deţine o asigurare facultativă de avarii auto. Continuarea pe Avocatnet.ro…
sursa.stiri.botosani.ro

NU RATA

PE ACELASI SUBIECT