Home | Stiri locale | Stranierii au luat cu asalt ghișeele instituțiilor statului

Stranierii au luat cu asalt ghișeele instituțiilor statului

Angajații Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor lucrează în această perioadă la foc continuu, fiind zile în care trebuie să stea și peste program din cauza afluxului mare de solicitări. Este binecunoscut că perioada verii este cea mai agolemată pentru acest Serviciu, pe de o parte crescând numărul celor examinați în vederea obținerii permisului de conducere, iar pe de altă parte înregistrându-se un număr ridicat de solicitări pentru preschimbare sau eliberarea documente sau înmatriculări. Aglomerația este generată în special de botoșănenii care se întorsc de la muncă din străinătate, în concediu. “În fiecare an lunile iulie, august, și jumătatea lui septembrie, Serviciul nostru este foarte aglomerat prin prisma faptului că vin persoanele din străinătate pentru a-și perfecta documentele, cât și datorată vacanței elevilor și studenților care vin la examinare pentru a obține permisul de conducere. Numărul solicitărilor a crescut cu 30-35%. Este o avalanșă de candidați în vederea obținerii permisului cât și numărul de înmatriculări. Dacă numeric aveam câte 1.000 de persoane pe lună la examinare, acum avem în jur de 1.400 de persoane”, a precizat Dănuț Ciubotaru, șeful Serviciului Permise și Înmatriculări Auto. Pentru a face față tuturor solicitărilor, toate concediile au fost sistate pe perioada verii. “Noi lucrăm la capacitate maximă, concediile s-au sistat și am prelungit programul de lucru, în special la ghișeu și primirea documentelor. Nu pleacă nimeni până nu luăm toate documentele. Lucrăm totul la zi”, a precizat Dănuț Ciubotaru, pentru stiri.botosani.

Comentarii

comentarii postate

---
Regulament comentarii
Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:

1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la patru ore – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.

Orice critică este acceptată pe site-ul opiniadedorohoi.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului opiniadedorohoi.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.
----

Angajații Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor lucrează în această perioadă la foc continuu, fiind zile în care trebuie să stea și peste program din cauza afluxului mare de solicitări. Este binecunoscut că perioada verii este cea mai agolemată pentru acest Serviciu, pe de o parte crescând numărul celor examinați în vederea obținerii permisului de conducere, iar pe de altă parte înregistrându-se un număr ridicat de solicitări pentru preschimbare sau eliberarea documente sau înmatriculări. Aglomerația este generată în special de botoșănenii care se întorsc de la muncă din străinătate, în concediu. “În fiecare an lunile…

Calificativ

User Rating: 4.99 ( 7 voturi)
0
detergenti rufe
cabinet kinetoterapie Bucuresti beton amprentat beton amprentat afterschool sector 2 bucuresti
tractari auto nadlac web design Abu Dhabi
creare magazin online
promovare site
creare site web
all night escort amsterdam contabilitate pentru firme Bucuresti body-uri bumbac copii cazare eforie nord transport auto germania romania- pahar carton
- hormigon impreso alicante
- cursuri contabilitate Bucuresti
- dezmembrari microbuze Iasi
- realizare site web
servicii contabilitate Iasi
traduceri autorizate Iasi
creare magazin online
promovare site web
creare portal imobiliar
creare portal stiri
stiri botosani
videochat constanta pelerinaj israel
vacante exotice