Home | Stiri locale | Tânărul care a incendiat casa părintească s-a ales cu dosar penal

Tânărul care a incendiat casa părintească s-a ales cu dosar penal

Tânărul de 20 de ani care a vrut ieri să se sinucidă şi a incendiat casa părintească este cercetat penal. Poliţiştii au deschis dosar penal pe numele lui sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere prin incendiere. Surse judiciare susţin că ancheta va merge până la capăt chiar dacă părinţii acestuia nu vor depune plângere întrucât prin gestul său acesta a pus în pericol şi gospodăriile vecinilor. „Victima este în spital la Botoşani cu arsuri severe pe corp. Nu a putut fi audiat încă. Ancheta este în derulare şi urmează să elucidăm condiţiile în care a avut loc incidnetul. Până acum este clar că acesta a încercat să se sinucidă”, a declarat comisarul şef Marcel Prichici, şeful Poliţiei Dorohoi.

Citeşte şi: 

Un tânăr de 20 de ani din Broscăuţi a încercat să se sinucidă după o decepţie în dragoste. Iulian M. s-a încuiat în casa în care locuia singur, a scos butelia de la aragaz şi a dat drumul la gaz. În momentul când a simţit că locuinţa s-a umplut de gaze a aprins o sursă de foc moment în care toate geamurile casei au fost aruncate în aer. Imediat a luat foc ca o torţă, s-a speriat şi a sărit pe geam. „Tânărul a fost preluat de ambulanţă cu arsuri severe pe spate, braţe şi la mâini. Din declaraţiile vecinilor se pare că a premeditat fapta întrucât le-a spus acestora că se va sinucide după ce o fată l-a părăsit. Efectuăm încă cercetări”, a declarat Cezar Cirimpei, şeful Postului de Poliţie Broscăuţi. În casă anchetatorii au găsit o borsetă care conţinea peste 1000 de euro. Părinţii tânărului sunt plecaţi la muncă în străinătate şi probabil aceştia erau bani trimişi acasă. Pompierii sunt de părere că acesta a crezut că va fi ucis de suflul exploziei. După ce a fost stabilizat la Spitalul Dorohoi acesta a fost transferat cu o ambulanţă la Botoşani. Focul a curpins doar bunurile din camera în care acesta a deschis butelia.

Comentarii

comentarii postate

---
Regulament comentarii
Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:

1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la patru ore – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.

Orice critică este acceptată pe site-ul opiniadedorohoi.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului opiniadedorohoi.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.
----

Tânărul de 20 de ani care a vrut ieri să se sinucidă şi a incendiat casa părintească este cercetat penal. Poliţiştii au deschis dosar penal pe numele lui sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere prin incendiere. Surse judiciare susţin că ancheta va merge până la capăt chiar dacă părinţii acestuia nu vor depune plângere întrucât prin gestul său acesta a pus în pericol şi gospodăriile vecinilor. "Victima este în spital la Botoşani cu arsuri severe pe corp. Nu a putut fi audiat încă. Ancheta este în derulare şi urmează să elucidăm condiţiile în care a avut loc incidnetul. Până acum…

Calificativ

User Rating: 4.3 ( 2 voturi)
0
detergenti rufe
cabinet kinetoterapie Bucuresti beton amprentat beton amprentat afterschool sector 2 bucuresti
tractari auto nadlac web design Abu Dhabi
creare magazin online
promovare site
creare site web
all night escort amsterdam inchiriere cabina foto inchiriere apartamente Iasi contabilitate pentru firme Bucuresti body-uri bumbac copii cazare eforie nord transport auto germania romania- pahar carton
- hormigon impreso alicante
- cursuri contabilitate Bucuresti
expert contabil bucuresti
inchirieri apartamente iasi
- realizare site web
servicii contabilitate Iasi
traduceri autorizate Iasi
creare magazin online
promovare site web
creare portal imobiliar
creare portal stiri
stiri botosani
videochat constanta pelerinaj israel
vacante exotice