Home | Stiri locale | Taximetriştii din Dorohoi au pornit lupta împotriva piraţilor şi a evazioniştilor din domeniul transportului de persoane

Taximetriştii din Dorohoi au pornit lupta împotriva piraţilor şi a evazioniştilor din domeniul transportului de persoane

Taximetriştii autorizaţi din Dorohoi au început vănătoarea celor care practică ilegal transportul de persoane în regim de taxi şi spun că nu vor permite accesul în staţii decât a celor care au documentele la zi. Ei intenţionează prin acţiunea lor să reducănumărul celor care practică pirateria auto şi să păstreze tarifele pe care le practică. “Cei fără autorizaţii îşi permit să meargă cu sume mai mici ca noi pentru că nu plătesc taxe la stat. În felul asta ne i-au nouă pâine de la gură. Nu-i vom mai primii în staţii şi îi vom reclama ori de câte ori va fi nevoie autorităţilor responsabile”, a declarat unul dintre taximetriştii revoltaţi. Lucian Topalagă, viceprimarul Dorohoiului a precizat că autorităţile locale vor iniţia împreună cu poliţia un plan de măsuri prin care să scoată de pe şosele toţi cei care practică taximetria ilegal. Taximetriştii se plâng de asemenea că unele firme de transport au deschis noi trasee în localităţile din jurul Dorohoiului iar microbuzele opresc în staţiile de taxi, deşi nu au voie furându-le clienţii.

Comentarii

comentarii postate

---
Regulament comentarii
Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:

1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la patru ore – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.

Orice critică este acceptată pe site-ul opiniadedorohoi.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului opiniadedorohoi.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.
----

Taximetriştii autorizaţi din Dorohoi au început vănătoarea celor care practică ilegal transportul de persoane în regim de taxi şi spun că nu vor permite accesul în staţii decât a celor care au documentele la zi. Ei intenţionează prin acţiunea lor să reducănumărul celor care practică pirateria auto şi să păstreze tarifele pe care le practică. “Cei fără autorizaţii îşi permit să meargă cu sume mai mici ca noi pentru că nu plătesc taxe la stat. În felul asta ne i-au nouă pâine de la gură. Nu-i vom mai primii în staţii şi îi vom reclama ori de câte ori va…

Calificativ

User Rating: 4.85 ( 2 voturi)
0
detergenti rufe
jucarii ieftine
Photo booth nunta Iasi beton amprentat beton amprentat apartamente in regim hotelier Iasi
afterschool sector 2 bucuresti
tractari auto nadlac avocat ploiesti pizzerie oradea
bijuterii argint Pandora
cazare pensiune Sinaia
gradinita sector 1
creer site web Paris
web design Abu Dhabi
transport auto pe platforma
creare magazin online
promovare site
creare site web
Imobiliare Iasi
- pahar carton
- hormigon impreso alicante
- cursuri contabilitate Bucuresti
- dezmembrari microbuze Iasi
- realizare site web
servicii contabilitate Iasi
traduceri autorizate Iasi
creare magazin online
promovare site web
creare portal imobiliar
creare portal stiri
stiri botosani
videochat constanta avocat ploiesti
pelerinaj israel
vacante exotice
Haine Botosani
Garsoniera Berceni
- Vila Popesti Leordeni
- Apartament 2 camere Berceni