Home | Investigatii | Tinerii care transportau droguri în stomac au scăpat din arest

Tinerii care transportau droguri în stomac au scăpat din arest

Tinerii săltaţi luni de DIICOT sub acuzaţia de constituire de grup infracţional şi trafic de droguri au fost eliberaţi din arest. Magistraţii au dispus eliberarea lor din arest şi punerea lor sub control judiciar pentru o lună de zile. De asemenea inculpaţii nu au voi în tot acest timp să ia legătura cu ceilalţi 20 de martori aduşi şi ei la audieri. Gruparea a fost descoperită în urmă cu aproape cinci ani de poliţişti spanioli. Iniţial, ancheta a pornit, după ce anchetatorii au descoperit 1.500 de doze de haşiş. Cercetările au dus mai apoi către un grup de traficanţi români, care îi foloseau pe conaţionali în transportul internaţional de droguri. Amăgiţi cu locuri de muncă, aceştia erau duşi în Peninsula Iberică, după care li se luau paşapoartele şi erau forţaţi să înghită cantităţi importante de droguri. Odată ajunşi în Madrid, românii însoţiţi de şeful bandei erau transportaţi cu o furgonetă în Cadiz de unde plecau spre Maroc. Aici, drogurile, în principal haşiş, erau înfăşurate în latex şi apoi înghiţite de traficanţi, pachetele fiind „extrase” la întoarcerea în Spania. Gruparea a fost anihilată la finele lui martie 2010, coordonatorii afacerii fiind arestaţi şi condamnaţi la închisoare în Spania sau Maroc. Pentru cărăuşi a venit rândul marţi dimineaţă, când aceştia s-au trezit la uşă cu mascaţii. „Au fost citaţi nouă suspecţi şi 11 martori. Aceştia au fost recrutaţi de către unele grupări. Făceau deplasări în Maroc şi prin ingerare transportau drogurile în Spania. O parte din aceste droguri au fost introduse şi comercializate şi în România”, a declarat Viorel Porumb, procuror de caz. În total, au fost efectuate patru percheziţii domiciliare la locuinţa unor bărbaţi din Broscăuţi şi Dorohoi, aceştia fiind aduşi la audieri, la sediul DIICOT.

Comentarii

comentarii postate

---
Regulament comentarii
Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:

1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la patru ore – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.

Orice critică este acceptată pe site-ul opiniadedorohoi.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului opiniadedorohoi.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.
----

Tinerii săltaţi luni de DIICOT sub acuzaţia de constituire de grup infracţional şi trafic de droguri au fost eliberaţi din arest. Magistraţii au dispus eliberarea lor din arest şi punerea lor sub control judiciar pentru o lună de zile. De asemenea inculpaţii nu au voi în tot acest timp să ia legătura cu ceilalţi 20 de martori aduşi şi ei la audieri. Gruparea a fost descoperită în urmă cu aproape cinci ani de poliţişti spanioli. Iniţial, ancheta a pornit, după ce anchetatorii au descoperit 1.500 de doze de haşiş. Cercetările au dus mai apoi către un grup de traficanţi români, care…

Calificativ

User Rating: 4.79 ( 7 voturi)
0
detergenti rufe
cabinet kinetoterapie Bucuresti beton amprentat laminina
case in rate iasi
montaj tapet
hotel barlad
beton amprentat afterschool sector 2 bucuresti
tractari auto nadlac web design Abu Dhabi
creare magazin online
promovare site
creare site web
all night escort amsterdam inchiriere cabina foto inchiriere apartamente Iasi contabilitate pentru firme Bucuresti body-uri bumbac copii cazare eforie nord transport auto germania romania- pahar carton
- hormigon impreso alicante
- cursuri contabilitate Bucuresti
expert contabil bucuresti
inchirieri apartamente iasi
- realizare site web
servicii contabilitate Iasi
traduceri autorizate Iasi
creare magazin online
promovare site web
creare portal imobiliar
creare portal stiri
stiri botosani
videochat constanta pelerinaj israel
vacante exotice