Home | Stiri locale | TRAGEDIE evitată în ultimul moment de un şofer la Iezer

TRAGEDIE evitată în ultimul moment de un şofer la Iezer

Un şofer de 31 de ani din comuna Şendriceni a evitat în ultimul moment, marţi noaptea o tragedie. Ioan M. se afla la volanul autoturismului personal, o Skoda Felicia, pe DJ 291C, pe direcţia Iezer spre Dorohoi iar la un moment dat, într-o zonă slab iluminată i s-a părut că vede pe carosabil silueta unei persoane. A frânat şi a intrat pe contrasens însă din nefericire nu a putut evita impactul şi s-a trezit cu un bărbat pe capota maşinii. Poliţiştii au stabilit imediat ce au ajuns la faţa locului că vitima este Florin S. de 35 de ani din Hilişeu Cloşca care se deplasa pe mijlocul soşelei, având un mers dezordonat şi nu purta îmbrăcăminte sau accesorii reflectorizante. Din accident a rezultat vătămarea corporală a bărbatului din Hilişeu care a fost transportat cu o ambulanţă la Spitalul Dorohoi şi diagnosticat cu politraumatism prin accident rutier, traumatism cranio facial, fractură picior stâng. În plus victima emana halenă alcoolică. Conducătorul auto nu era băut şi i-au fost recoltate probe de sânge. Exact pe acel sector de drum în urmă cu un an un şofer nu a mai putut evita o persoană aflată în ebrietate şi a trecut cu toate patru roţi peste el. Victima a decedat pe loc. Oamenii legii spun că doar atenţia şoferului a făcut ca marţi noaptea să nu fie înregistrat la Iezer un nou accident mortal.

Comentarii

comentarii postate

---
Regulament comentarii
Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:

1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la patru ore – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.

Orice critică este acceptată pe site-ul opiniadedorohoi.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului opiniadedorohoi.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.
----

Un şofer de 31 de ani din comuna Şendriceni a evitat în ultimul moment, marţi noaptea o tragedie. Ioan M. se afla la volanul autoturismului personal, o Skoda Felicia, pe DJ 291C, pe direcţia Iezer spre Dorohoi iar la un moment dat, într-o zonă slab iluminată i s-a părut că vede pe carosabil silueta unei persoane. A frânat şi a intrat pe contrasens însă din nefericire nu a putut evita impactul şi s-a trezit cu un bărbat pe capota maşinii. Poliţiştii au stabilit imediat ce au ajuns la faţa locului că vitima este Florin S. de 35 de ani din…

Calificativ

User Rating: 4.74 ( 5 voturi)
0
detergenti rufe
cabinet kinetoterapie Bucuresti beton amprentat beton amprentat afterschool sector 2 bucuresti
tractari auto nadlac web design Abu Dhabi
creare magazin online
promovare site
creare site web
all night escort amsterdam contabilitate pentru firme Bucuresti body-uri bumbac copii cazare eforie nord transport auto germania romania- pahar carton
- hormigon impreso alicante
- cursuri contabilitate Bucuresti
expert contabil bucuresti
inchirieri apartamente iasi
- realizare site web
servicii contabilitate Iasi
traduceri autorizate Iasi
creare magazin online
promovare site web
creare portal imobiliar
creare portal stiri
stiri botosani
videochat constanta pelerinaj israel
vacante exotice